Propunerea de premier a Alianței USR PLUS este Dacian Cioloș, fostul premier al României: „Noi vom merge cu propunerea inițială de premier și de program de guvernare la consultările cu președintele Iohannis. Președintele e cel care face propunerea de premier după consultări cu toate partidele”, a declarat duminică seară Dacian Cioloș la Antena 3.
„Evident ne menținem tot ce am promis în campanie, ce am dezbătut cu alegătorii. Domnul președinte e cel care alege”, a mai spus Dacian Cioloș.
Alianța USR PLUS are un scor estimat în exit-poll de 16,1%, valabil pentru ora 21.00 și fără voturile din Diaspora.
„Avem 40 de anagajamente pe care le-am prezent in campanie și vor fi cartea noastra de negociere pt a participa la constituirea majorității. USR PLUS nu intenționează sa negocieze cu PSD nicio majoritate și credem că vom putea construi majoritatea cu forțe politice care au alte obiective de guvernare. USR PLUS isi va asuma cu maturitate mandatul pe care l-a primit din partea celor care au votat”, a declarat Cioloș.
Dan Barna, aflat în izolare, a transmis colegilor să fie atenți la numărătoarea voturilor
„Colegii nostri sa fie atenti pana dimineața la numărarea voturilor pentru că fiecare vot contează. Rezultatul alegerilor spun foarte clar că nu se va face reformă in România fără USR PLUS. Mulțumesc celor care au inteles să voteze pentru această schimbare”, a spus Dan Barna.